nutasiasociatii.com

Sistemul RO e-factura devine obligatoriu de la 1 ianuarie 2024 și va fi implementat etapizat pentru toate tranzacțiile

Începând cu data de 1 ianuarie 2024 devine obligatoriu sistemul RO e-Factura care a intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung prin care s-au adus modificări referitoare la facturarea electronică.

Sistemul este operațional din 2022, însă a fost obligatoriu doar pentru facturile emise de operatorii economici în relațiile cu entitățile de stat, pentru cele aferente bunurilor cu risc fiscal și pentru agențiile de turism care emit facturi în baza tichetelor de vacanță.

Sistemul RO e-Factura se referă la instituirea facturării electronice obligatorii pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României.

Factura electronică este diferită de cea uzitată până acum, respectiv este o factură emisă, transmisă și primită într-un format electronic structurat de tip XML, care permite prelucrarea sa electronică și automată; aceasta se poate genera prin folosirea unui furnizor de servicii sau pe site-ul Ministerului Finanțelor Aplicații web RO-eFactura.

Procesul de implementare a sistemului se va face în 2 etape:

Prima etapă va fi implementată în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024 și se referă la raportarea facturilor emise în relația B2B (relația comercială dintre doi operatori economici) în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura pentru operatorii economici persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA . În această etapă factura va fi comunicată către destinatar conform art. art. 319 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu excepția situației în care destinatarul este înregistrat în sistemul RO e-Factura, când se va utiliza numai acest sistem.

Facturile electronice trebuie transmise în sistemul RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emiterea facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

Nerespectarea obligației de a transmite în termenul prevăzut anterior în sistemul RO e-Factura constituie contravenție diferențiată pe categorii de contribuabili, însă în perioada 1 ianuarie 2024-31 martie 2024 nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

A doua etapă începe din data de 01.07.2024 și va constă în obligația emitenților facturilor electronice de a le comunica către destinatari utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura. Din această etapă se vor considera facturi valabile doar facturile electronice transmise prin sistemul RO e-Factura, celelalte tipuri de facturi fiind ilegale și nu au valoare fiscală. Transmiterea facturilor în altă formă și prin altă modalitate decât sistemul RO e-Factura va constitui contravenție și se va aplica amendă egală cu TVA-ul înscris în factură.

Motivele implementării sistemului RO e-Factura sunt combaterea fraudei și evaziunii fiscale, precum și aducerea de beneficii persoanelor impozabile prin digitalizarea proceselor de facturare și prin reducerea sarcinii lor administrative.

Author