Ce este tutela specială?
Tutela specială este o măsură care se aplică persoanei majore care nu se poate îngriji singură de interesele sale din cauza deteriorării facultăților mintale totale, permanente și este necesar să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor și libertăților sale. Pot beneficia de tutelă specială și minorii cu capacitate de exercițiu restrânsă.
Cine poate cerere instituirea tutelei speciale?
Această măsură poate fi cerută de cel care necesită ocrotire, de soțul sau rudele acestuia, de afini, de persoana care locuiește cu el, precum si de organe sau instituții publice, autorități publice (instanțele judecătorești, serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, notarul public).
Cum se desfășoară această procedură?
Cauzele privind instituirea tutelei speciale sunt de competența instanței de tutelă, respectiv a judecătoriei, în a cărei circumscripție unde își are domiciliul persoana care urmează a fi pusă sub ocrotire.
Cererea de instituire a tutelei speciale trebuie să respecte forma prevăzută de art. 194 Cod proc. civ., respectiv forma unei cereri de chemare în judecată în care se vor indica faptele din care rezultă deteriorarea facultăților mintale, precum și dovezile în acest scop. Cererea trebuie să cuprindă și date cu privire la starea familială, socială, patrimonială a persoanei care va fi pusă sub ocrotire, precum și documente medicale cu privire la starea de sănătate.
Judecata acestor cereri se face de urgență și cu precădere. În cadrul judecății persoana care urmează să fie pusă sub ocrotire trebuie să fie reprezentată de un avocat ales sau numit din oficiu de către instanța de judecată.
Pentru completarea cercetării judecătorești, pe lângă înscrisurile depuse de către reclamant, Ministerul Public, din oficiu, va dispune efectuarea unui raport de anchetă socială de către autoritatea tutelară, precum și a două evaluări: una medicală (psihiatrică) și una psihologică.
Atât ancheta socială, cât și cele două evaluări sunt absolut necesare pentru soluționarea procesului, iar lipsa acestora poate duce la suspendarea procesului.
Pe ce perioadă se poate institui tutela specială și ce efecte are această măsură?
Conform legii, măsura tutelei speciale poate fi dispusă pe o perioadă ce nu poate depăși 5 ani, iar ca excepție, în situația în care deteriorarea facultăților mintale ale persoanei ocrotite este permanentă, instanța poate dispune prelungirea măsurii pentru o perioadă care nu poate să depășească 15 ani.
Efectele tutelei speciale se referă atât la ocrotirea persoanei, cât și a bunurilor acesteia, astfel că în hotărârea de instituire a tutelei speciale se vor preciza categoriile de acte pe care tutorele le poate face în numele persoanei ocrotite, dacă acestea au fost solicitate prin cererea de instituire a tutelei.
Ce înseamnă reexaminarea punerii sub interdicție?
Persoanele care au hotărâre prin care s-a instituit măsura punerii sub interdicție sub imperiul legii vechi, trebuie să fie reexaminate din oficiu de către instanțele de judecată în vederea dispunerii unei noi măsuri de ocrotire conforme cu legislația actuală.
În acest sens, persoanele numite ca tutori vor fi citați la instanța de judecată în vederea reexaminării măsurii de punere sub interdicție și pronunțarea unei noi hotărâri prin care va fi înlocuită vechea măsură cu măsura tutelei speciale sau se va dispune încetarea măsurii de ocrotire dacă aceasta nu mai este necesară. De asemenea, în cadrul reexaminării este necesară efectuarea anchetei sociale la domiciliul persoanei ocrotite, precum și cele două evaluări: psihologică și medicală.